Această investiție a devenit posibilă datorită sprijinului generos oferit de Uniunea Europeană, prin intermediul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în cadrul programului de granturi „Sporirea Rezilienței Energetice” destinat comunităților din Zona de Securitate a Republicii Moldova.

Proiectul tehnic a fost elaborat de Primăria comunei Coșnița iar lucrările de construcție sunt finanțate integral din surse nerambursabile oferite de PNUD. Panourile fotovoltaice vor fi instalate pe acoperișul anexei construite recent prin intermediul proiectului ”Satul European”, cît și la sol, pe teritoriul grădiniței. Activitățile planificate vor contribui semnificativ la eficientizarea consumului de energie electrică al instituției.

Potrivit estimărilor, centrala fotovoltaică, proiectată cu o putere de 60 kW, va permite reducerea cu cel puțin 30% a costurilor pentru energia electrică suportate din bugetul local în sectorul educației preșcolare.

Proiectul a fost selectat pentru finanțare în anul 2025, iar în această săptămână compania contractată de finanțator a demarat lucrările de construcție. Valoarea totală a grantului se ridică la aproximativ 40.000 de euro, iar finalizarea lucrărilor este planificată în termen de trei luni.