Primăria c. Coșnița Vă aduce la cunoștință că de la începutul anului curent s-au săvîrșit un șir de delicte atît administrative cît și penale. Mai multe infracțiuni sunt comise de către membrii societății care fac parte din familii social vulnerabile,nu sunt încadrați în cîmpul muncii,consumă abuziv băuturi alcoolice.Neacordarea atenției cuvenite din partea societății au dus la creșterea numărului de crime comise de către aceștia.
Furtul săvîrşit de două sau mai multe persoane,prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă,cu cauzarea de daune în proporţii considerabile se pedepseşte cu amendă în mărime de la 650 la 1350 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 4 ani.
Administrația publică locală vă recomandă să vă protejați bunurile personale pentru a nu fi prejudiciați.
Acordați atenție sporită persoanelor străine ce vă vizitează domiciliul,inclusiv nu ezitați să apelați Poliția în cazul unor astfel de vizite suspecte la adresa propriilor vecini.
Încercați să lăsați întotdeauna o persoană de încredere la locul respectiv,nu vă lăsați obiectele de valoare-bijuterii, portmonee, telefoane mobile-la vedere în locuri publice.Nu uitați că există indivizi care speculează orice neatenție din partea Dvs.
Cu un plus de vigilență însă vă puteți bucura de o vacanță minunată, feriți de unele evenimente mai puţin plăcute.
Comenteaza